parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
Educatie pentru viata si cariera prin programele Junior Achievement Romania
Adaugat la data de: 2014-02-18 15:45:54 | JA Romania
Am lansat înscrierile pentru anul şcolar 2014-2015 la programele internaţionale de educaţie pentru viaţă şi carieră, prin Curriculum la Decizia Şcolii, în toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru clasele 0-12. 

Sunt disponibile 18 programe internaţionale de tip “learning by doing” pe grupe de vârstă (6-19 ani) şi cinci categorii educaționale dedicate dezvoltării abilităților de viață: educație antreprenorială, educație financiară, educație pentru etică și responsabilitate, educație pentru profesie și carieră, educație pentru sănătate. Programele sunt implementate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi adaptate contextului economic şi academic din România. Şcolile înscrise în programele JA Romania cu forma de implementare Curriculum la Decizia Şcolii beneficiază, gratuit, ulterior procesului de înscriere, de întregul kit de materiale (ghidul profesorului, manualele elevilor, auxiliare, pre- și post-teste şi instrumente de evaluare) precum şi de training de specialitate și consultanță.
Data până la care şcolile şi cadrele didactice se pot înscrie pe www.jaromania.org pentru implementarea programelor JA România, ca opţional (curriculum la decizia şcolii), pentru anul şcolar 2014-2015, este 1 aprilie.

Numărul de înscrieri fiind limitat, locurile se vor ocupa conform principiului “primul venit, primul servit”. JA invită cadrele didactice să analizeze opţiunea şi să se înscrie rapid pentru a putea beneficia de oportunitate. Informaţii detaliate despre programe şi pași sunt disponibile la adresa www.jaromania.org/profesori

În anul şcolar 2013-2014 participă în programele JA sub forma CDŞ un număr de peste 44.000 de elevi, din 1.334 de şcoli, coordonaţi de peste 1.600 cadre didactice.

Junior Achievement România (JAR) desfăşoară programe educaționale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, conform protocolului nr. 10184/14.05.2003, în peste 1.300 de şcoli publice din întreaga ţară. Prin multiplicarea lor, de la an la an, importanţa şi necesitatea acestor programe au fost validate, atât de elevi şi cadre didactice, cât şi de părinţi.

Prin activităţile desfăşurate la clasă şi interacţiunea cu consultanţi voluntari din comunitatea de afaceri, elevii dobândesc cunoştinţe şi competenţe esenţiale pentru parcursul viitor în viaţă, experienţe inedite, oportunitatea de a participa la competiţiile internaţionale din cadrul programelor, apartenenţa la o reţea globală educaţională şi profesională: 37 de țări din Europa și 121 din toată lumea urmează programele Junior Achievement. Junior Achievement Romania oferă anual burse în valoare de 100.000 USD pentru participarea tinerilor la diferite competiţii internaţionale.

 

Puteți descărca câteva dintre poveștile de succes ale elevilor și profesorilor care au urmat programele JA Romania anul acesta aici.

O selecție de fotografii cu elevii participanți la programele JA sunt disponibile aici si aici


Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.