parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
Cele mai bune idei de agribusiness de la elevii de liceu
Adaugat la data de: 2014-04-03 17:19:09 | JA Romania

În cursul acestei săptămâni Junior Achievement România a desemnat cele mai bune idei de agribusiness propuse de elevi în cadrul competiției AgroStart Challenge.

Peste 120 de elevi și-au înscris în competiție ideile de afaceri menite să valorifice potențialul agricol al comunității în care locuiesc. Pe parcursul competiției elevii au beneficiat de îndrumarea profesorilor coordonatori și de feedback și consultanță din partea voluntarilor DuPont Pioneer.

Cele mai bune 12 echipe au participat la finala online în cadrul căreia și-au susținut ideile cu cele mai bune argumente și au răspuns la întrebările juriului format din reprezentanți ai DuPont Pioneer, Junior Achievement și ai Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.

Echipa de pe locul I este formată din elevi de la Colegiul Emil Negruţiu Turda, care și-a propus înfiinţarea unei culturi de coacăz negru în satul Iacobeni, judeţul Cluj, valorificând astfel cele 2 hectare de teren de care dispun familiile lor.

Pe locul al II-lea s-a clasat echipa de elevi de la Colegiul Agricol Sandu Aldea Călăraşi, care susţine programul de practică al școlii prin cultivarea de flori anuale în serele și pe terenul agricol al școlii, iar pe locul III s-au clasat elevii de la Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu Galaţi, care propun un sistem de irigaţii menit să valorifice toate punctele forte ale zonei agricole Brăila-Galaţi.

Lista completă a ideilor participante la finala competiției este disponibilă aici.

"A fost un exercițiu deosebit de încurajator și nu putem decât să ne bucurăm că am răspuns inițiativei pe care a avut-o Junior Achievement România. Echipele finaliste s-au prezentat foarte bine, au avut idei de afaceri originale și ne-a impresionat strădania lor de a înțelege cum funcționează în realitate piața, de a desluși complexitatea filierelor produselor agricole și de a identifica oportunități și clienți pentru care s-ar putea crea valoare nouă. Pentru România, încă mare exportatoare de materii prime agricole și importatoare de produse procesate, astfel de inițiative în rândul tinerilor, care să le deschidă apetitul pentru antreprenoriat, se vor dovedi în timp salutare.", a declarat Cristina Cionga, director pentru afaceri publice al DuPont Pioneer.

Competiţia a fost lansată în luna ianuarie pentru a veni în sprijinul comunităților din zece județe care au potențial de creștere prin agribusiness, iar procesul de pregătire ale elevilor a inclus un webinar destinat orientării şi familiarizării cu piaţa de profil din România, precum şi feedback şi consultanţă din partea voluntarilor DuPont Pioneer.

AgroStart Challenge face parte din parteneriatul DuPont Pioneer – JA România, care susține educația antreprenorială prin modulul JA Compania, declarat model de bună practică în educația antreprenorială de către Comisia Europeană (DG Industrie și Întreprinderi) pentru accesul oferit tinerilor la activități learning by doing și interacțiuni cu mediul de afaceri. Tinerii participanți se familiarizează cu mecanismele specifice unei afaceri, de la identificarea unei idei și până la lichidarea afacerii.

Liceele participante la finala AgroStart Challenge:

  • Colegiul Agricol Sandu Aldea Călărași
  • Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj București
  • Colegiul Economic A. D. Xenopol București
  • Colegiul Emil Negruţiu Turda
  • Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu Galaţi
  • Colegiul Tehnic Edmond Nicolau Cluj-Napoca
  • Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Onești
  • Liceul Tehnologic Cezar Nicolau Brănești
  • Liceul Tehnologic Pamfil Şeicaru Ciorogârla
  • Liceul Tehnologic Petru Poni Iași
Album foto disponibil aici.

Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.