parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
Educatia pentru sanatate, marea absenta din programa scolara obligatorie
Adaugat la data de: 2014-09-23 16:21:18 | Echipa JA
  • La nivel național, 2 din 10 elevi nu participă la orele de educație fizică, iar aproximativ 6 din 10 elevi fac doar 1-2 ore de mișcare pe săptămână
  • Elevii învăță să trăiască sănătos în cadrul programului opțional de educație pentru sănătate
În România, se estimează că 2 din 10 elevi nu participă la orele de educație fizică, iar aproximativ 6 din 10 elevi fac doar 1-2 ore de educație fizică pe săptămână la școală, potrivit Raportului Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor (1). Frecvența elevilor care nu participă la orele de educație fizică la clasă crește cu înaintarea în vârstă, în timp ce frecvența celor care fac sport suplimentar față de orele de la școală scade. Doi din 10 elevi petrec zilnic 4-5 ore la televizor. La nivel național, activitatea fizică la școală s-a redus atât cantitativ cât și calitativ, iar sedentarismul ia locul stilului de viață activ.

În acest context, programul opțional de educație pentru sănătate I <heart> sport pentru clasele a IX-a și a X-a reintroduce la clase activitățile sportive și încurajează tinerii de liceu să adopte un stil de viață sănătos. Programul este implementat de organizația Junior Achievement, finanțat de  AstraZeneca și sprijinit de Fundaţia Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale și cuprinde elemente de prevenție a îmbolnăvirii prin înțelegerea modului de funcționare a sistemelor cardiovascular și respirator, precum și un program săptămânal de activități fizice.

Fiecare liceu poate înființa câte un club I <heart> sport condus de elevi, aflați sub îndrumarea a 1-2 profesori coordonatori. Astfel, cooperând cu ceilalți și dezvoltându-și spiritul de inițiativă, elevii organizează evenimente educaționale și sportive contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate a colegilor și comunității lor.

În România, programul are ca obiectiv prevenția primară a bolilor cardiovasculare în rândul adolescenților cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani și propune un program național de educare în licee, în contextul lipsei de informare cu privire la sănătate. Statisticile plasează România pe locul 3 în lume în ceea ce privește rata mortalității din cauza bolilor cardiovasculare, fiind principala cauză de mortalitate la nivel național. De asemenea, în țara noastră se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de accidente cardiovasculare ce apar la vârste timpurii, mai devreme de 45 de ani (2).

Educația fizică în școală este esențială, din punctul nostru de vedere, deoarece știm că deprinderea de a face sport în copilărie se transmite de cele mai multe ori și în viața de adult, la fel cum și lipsa mișcării și comportamentul sedentar se asociază la adult cu obezitatea și alte probleme grave de sănătate. De aceea, credem că susținerea unui program național dedicat educației pentru un stil de viață sănătos este o responsabilitate a oricărui părinte sau educator, iar rezultatele programului I <heart> sport ne încurajează să continuăm acest demers, în strânsă colaborare cu partenerii reprezentanți ai autorităților și ai medicilor din România”, a declarat Radu Rășinar, Director General al AstraZeneca România.

Elevii au înființat 110 cluburi de sport

Programul I <heart> sport este la al treilea an de implementare și a implicat până în prezent peste 14.000 de elevi care au beneficiat gratuit de activități educaționale la clasă și aproximativ 31.000 de tineri care au participat la organizarea a 110 cluburi locale de sport și a peste 350 de evenimente și competiții.  De asemenea, 500 de profesori au luat parte în mod direct la activitățile din program, angrenând peste 12.900 de alți factori – părinți, cadre didactice, lideri locali.

Anul trecut, numărul tinerilor din program care pot identifica corect cele mai frecvente boli cardiovasculare a crescut de la 24% la 88%, în timp ce numărul celor care cunosc principalii factori de risc a crescut de la 51% la 75%.

Educație multidisciplinară pentru sănătate în școli

Perioada adolescenței este critică pentru a pune bazele unei educații sănătoase, iar o informare eficientă ar conduce la scăderea dramatică a unor obiceiuri nocive pe care tinerii le capătă, în general, în această perioadă. De cele mai multe ori informațiile elementare despre prevenția bolilor lipsesc chiar la nivelul adulților, de aceea, orarul elevilor trebuie să conțină și ore de educație pentru sănătate.

Potrivit unui sondaj realizat de organizația Junior Achievement România în rândul cadrelor didactice, principalele nevoi de informare la nivelul elevilor sunt  fumatul pasiv, consumul excesiv de alcool, consumul de droguri, gestionarea stresului, importanța alimentației sănătoase, descoperirea fiziologiei corpului omenesc și igiena personală.

Mai mult de jumătate din profesorii chestionați consideră că modalitatea cea mai eficientă de a promova informațiile despre aceste subiecte în rândul tinerilor este introducerea în școli a unui program educațional transcurricular. În acest sens, Junior Achievement România pregătește o programă integrată, transdisciplinară, de educație pentru sănătate, care ar putea fi introdusă începând chiar cu al doilea semestru al anului școlar.

Cititi mai mult despre programul I <heart> sport pe www.iheartsport.ro .

 
#####
 
(1) Raportul Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor din România 2013, Institutul Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, www.insp.gov.ro

(2) Comunicat de presă, 24 iunie 2014, Fundația Română a Inimii, www.romanianheart.ro

Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.