parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
HP si Junior Achievement aduc inovatia sociala in liceele din Romania
Adaugat la data de: 2012-05-08 00:00:00 | JA Romania

8 mai 2012: HP si Junior Achievement au anuntat castigatorii finalei nationale Social Innovation Relay, in care elevii cu cele mai inovative idei de rezolvare a unor probleme sociale au concurat pentru calificarea in finala globala. Echipa castigatoare este formata din 3 elevi din Timisoara si Motru si va concura in luna iulie cu elevi de liceu de pe 5 continente.

 

Social Innovation Relay (SIR) este un program educational care ofera elevilor de liceu oportunitatea de a intelege mai bine inovatiile sociale, acele idei extraordinare care rezolva probleme si imbunatatesc vietile comunitatilor. In colaborare cu partenerul global HPJunior Achievement - Young Enterprise a dezvoltat SIR pentru a incuraja elevii de 15-18 ani sa dezvolte concepte si solutii inovatoare care pot avea un impact puternic in comunitatile locale.

 

Competitia Social Innovation Relay reprezinta una dintre componentele programului, alaturi de obtinerea Certificatului de cunostinte in domeniul inovarii sociale si a trainingurilor online sustinute pentru elevi, de catre consultanti voluntari HP, pe baza unor studii de caz de inovare sociala.

 

Echipe din 64 de licee din Romania au intrat in competitie in editia 2011-2012, iar finala nationala din 4 mai a reunit 10 echipe care s-au pregatit de-a lungul mai multor etape de selectie si prin feedback-ul oferit de consultantii voluntari HP. Intalnirea cu juriul s-a desfasurat prin intermediul HP Virtual Rooms, o tehnologie de comunicare care a permis elevilor din toata tara sa isi prezinte ideile si sa descopere un nou mod de colaborare si interactiune.

 

"Pentru noi, implicarea in comunitate si grija fata de mediul inconjurator sunt directii care ne definesc activitatea in fiecare zi. HP inoveaza constant pentru a crea produse sustenabile, care sa le ofere tuturor utilizatorilor o experienta tehnologica mai buna, mai simpla si de incredere. Tocmai de aceea, suntem mandri sa sustinem Social Innovation Relay, aceasta competitie care invata tinerii de azi sa devina antreprenorii responsabili de maine, sa priveasca deschis viitorul si sa creeze inovatiile care vor transforma lumea intr-un loc mai bun in care sa traim si sa lucram", a declarat Tatiana Diamandopol, HP Romania IWS Lead Category Manager.

 

Echipa care a convins juriul prin impact, dar si fezabilitatea solutiei este formata din elevi ai Colegiului National Ana Aslan (Timisoara), Colegiului National C.D. Loga (Timisoara), respectiv Colegiului Tehnic Motru (Motru) si coordonata de profesor Camelia Mot (Colegiul Tehnic Azur - Timisoara). Cei trei participanti au propus un model de proiect in care tinerii constientizeaza fenomenul discriminarii prin participarea in activitati de implicare in rezolvarea problemelor unor grupuri care se confrunta frecvent cu situatii de discriminare. Echipa a implementat o astfel de activitate pentru Centrul de Refugiati Timisoara.

 

"Pe parcurs am invatat sa ne motivam unul pe celalalt si ne-am implicat cu atat mai mult. Am stiut sa ne adaptam si am lucrat profesionist si acest lucru s-a observat chiar si in prezentarile noastre, iar noi consideram ca asta ne-a diferentiat fata de ceilalti. Cea mai grea parte a fost asteptarea din timpul finalei, incarcata cu emotii, insa LOT e o echipa de lideri si consideram ca liderii trebuie sa fie suficient de apropiati de ceilalti ca sa-i poata intelege," ne-a spus Isabela Vilceanu, eleva a Colegiului National C.D. Loga.

 

Pentru castigatori, urmatorul pas este pregatirea pentru finala globala din luna iulie, unde vor concura cu cele mai bune echipe din 10 tari, cat si participarea la Gala Romanian Business Hall of Fame 2012, din 23 mai 2012, unde HP Romania va recompensa echipa pentru castigarea finalei nationale.

 

Editia 2011 - 2012 a programului Social Innovation Relay va continua in scoli din Romania pana la finalul anului scolar, implicand peste 4000 de elevi in activitatile proiectului internatonal.


Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.