parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
Liceenii isi incubeaza ideile de afaceri in programul Junior Achievement BizzFactory
Adaugat la data de: 2014-04-17 17:21:01 | JA Romania
50 de companii-pilot create de elevii din București în cadrul programului de antreprenoriat al Junior Achievement România au participat la târgul local Compania organizat pe 11 aprilie la Liceul Teoretic Național. Dintre acestea, zece echipe au fost selectate pentru a participa la faza națională de incubare BizzFactory, în cadrul căreia vor primi feedback de la consultanți voluntari cu expertiză în diferite domenii, pentru a-și îmbunătăți pilotul de afacere.

Peste 150 de liceeni și-au expus produsele și serviciile pilot create în cadrul programului de antreprenoriat Compania, la târgul local care a avut loc la Liceul Teoretic Național din București. Juriul a fost format din reprezentanți ai liceului gazdă, ai reprezentanți ai TMF Group și Amway România și un reprezentant al organizației Junior Achievement România. Echipele de liceeni au fost coordonate de profesoara Ecaterina Botez de la Liceul Teoretic Național.

Echipa clasată pe primul loc (SoftPad), formată de elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr și Liceul Teoretic Național, a conceput o platformă educațională online care își propune să ajute tinerii să învețe noțiuni elementare despre bursa de valori, prin informații și simulări online.

"Ideea ne-a venit după ce am văzut o prezentare la Bursa de Valori și am vizionat filmul Lupul de pe Wall-Street. Suntem pasionați de programare și ne-am gândit să creăm un soft educațional prin care să pregătim viitorii utilizatori care investesc la bursă. Sincer, am fost sceptici la început și am rămas plăcut surprinși că lumea ne-a apreciat și ne-a dat feedback pozitiv. Rezultatul obținut ne-a ambiționat, ne-a dezvoltat ca echipă și ne-a unit”, a spus George Pantilă, elev în clasa a X-a la Colegiul Național Gheorge Lazăr, reprezentant al echipei SoftPad.

Pe locul doi s-a clasat echipa O’Marc Holidays care a conceput schițe pentru căsuțe modulare de vacanță construite din materiale reciclate destinate turiștilor cu venituri mici. Juriul a oferit locul trei mini-companiei STUP, formată din elevi de la Colegiul Național Sfântul Sava. Tinerii și-au propus să ofere celor mai mici oportunitatea de a învăța practic în cadrul unor cluburi specializate pe teme precum științele naturii, limbi, arte, științe socio-umane și reale.

În faza de incubare, toate cele 32 de echipe selectate la nivel național vor interacționa cu consultanți voluntari cu experiență în domenii esențiale pentru dezvoltarea unui startup. La finalul acestei etape, cele mai bune echipe vor concura la finala națională a competiției Compania Anului care va avea loc pe 28 mai, în București. Echipa câștigătoare va reprezenta România la Junior Achievement-Young Enterprise Company of the Year Competition care va avea loc în Estonia, la Talinn, între 22 și 25 iulie 2014.

Partenerii de anul acesta ai programului de antreprenoriat pentru liceeni sunt: Amway, Arcelor Mittal, Du Pont, HP, Rotary Club Râmnicu Vâlcea, GE, Intel și Metro.

Album foto: Facebook


Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.