parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
Metropolitan Life si Junior Achievement lanseaza etapa a doua a programului educational "Ne jucam, invatam, crestem sanatos"
Adaugat la data de: 2014-10-14 14:28:27 | Echipa JA
  • Într-un format de lucru interactiv, elevii din clasele 0, 1, 2 învață să își formeze obiceiuri sănătoase și își dezvoltă personalitatea
  • Până la sfârșitul anului, peste 1.500 de elevi din mai multe școli din țară vor beneficia de activitățile din program

Peste 1.000 de elevi vor participa în această toamnă la programul educațional „Ne jucăm, învățăm, creștem sănătos”. Aflat la al doilea semestru de implementare, programul dezvoltat de organizația Junior Achievement România cu sprijinul Metropolitan Life se derulează în 26 școli din București, Brașov, Constanța, Timișoara, Iași și Ploiești.

Am ales să continuăm să susținem acest program pentru că educația și sănătatea copiilor sunt responsabilități primare ale noastre, ca părinți, la îndeplinirea cărora școala își aduce o contribuție importantă pe termen lung. Până acum, peste 500 de elevi au beneficiat de activitățile desfășurate la clasă pe teme de dezvoltare personală și cultivare a unor obiceiuri sănătoase de la o vârstă fragedă. În etapa extinsă a programului, vom dubla numărul de elevi astfel că, până la sfârșitul anului, 1.500 de elevi de clasa 0, 1 și a 2-a se vor dezvolta prin experiențele unice trăite alături de mascota Snoopy și de prietenii lui,” afirmă Emilia Bunea, CEO Metropolitan Life.

Prin activități educaționale practice și cu ajutorul învățătorului și al consultanților voluntari Metropolitan Life, elevii vor învăța să își identifice trăsăturile individuale, își vor exprima propriile idei în grup, vor identifica obiceiurile care îi ajută să rămână sănătoși, vor fi încurajați să exploreze lumea profesională într-un mod creativ și vor identifica meserii legate de activitățile lor preferate. Toate activitățile se derulează la clasă cu implicarea activă a învățătorului si a voluntarilor Metropolitan Life, cu suport de curs oferit gratuit:

  • Jurnalul Junior de activități la clasă pentru elevi de clasele 0, 1 și a 2-a;
  • Jurnalul Junior – ghidul învățătorului pentru clasele 0, 1 și a 2-a;
  • Cartea „Prieteni minunați” tradusă și editată pentru prima dată în limba română, oferită fiecărui elev pentru lectură acasă sau la clasă cu învățătorul;
  • Caietul de activități cu benzi desenate cu Snoopy  - oferit fiecărui elev pentru rezolvare acasă.

Programul „Ne jucăm, învățăm, creștem sănătos” reprezintă componenta de CSR a asigurării de sănătate pentru copii Dr. KID, lansată de Metropolitan Life la începutul acestui an.

MetLife Foundation Award pentru Junior Achievement Romania

Dezvoltarea cu succes a programului local de responsabilitate corporativă ”Ne jucăm, învățăm, creștem sănătos” se bazează pe o tradiție de 36 de ani de colaborare constantă dintre Junior Achievement și MetLife, grupul din care Metropolitan Life face parte la nivel global. Compania premiază anual, la nivel internațional, excelența și inovarea în educație și antreprenoriat. În 2014,  pentru a 5-a oară, organizația Junior Achievement România a câștigat distincția MetLife Foundation Award. Premiul constă într-un grant de 25.000 USD și a fost acordat pentru proiectul “Junior Achievement România Testing Center”, derulat de organizația Junior Achievement în anul școlar 2013-2014.

Anual, opt organizații Junior Achievement din întreaga lume sunt desemnate câștigătoare de MetLife Foundation pentru programele ce dezvoltă spiritul inovator și antreprenorial, iar organizația locală din România a fost desemnată câștigătoare la nivel de Europa.

*Școlile participante în programul ”Ne jucăm, învățăm, creștem sănătos” din acest an școlar sunt:

Școala Gimnazială Nr. 8, Brașov
Școala Gimnazială Nr. 13, Brașov
Liceul Teoretic Dante Alighieri, București
Liceul Teoretic Eugen Lovinescu, București
Liceul Teoretic Marin Preda, București
Școala Gimnazială Adrian Păunescu, București
Școala Gimnazială Federico Garcia Lorca, București
Școala Gimnazială Herăstrău, București
Școala Gimnazială I. G. Duca, București
Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, București
Școala Gimnazială Nr. 172 Sfântul Andrei, București
Școala Gimnazială Nr. 190, București
Școala Gimnazială Nr. 280, București
Școala Gimnazială Nr. 307, București
Școala Gimnazială Nr. 49, București
Școala Gimnazială Nr. 54, București
Școala Gimnazială Nr. 89 Nicolae Labiș, București
Școala Gimnazială Nr. 98 Avram Iancu, București
Școala Gimnazială Uruguay, București
Școala Gimnazială Nr. 29 Mihai Viteazul, Constanța
Liceul Teoretic Vasile Alecsandri, Iași
Colegiul Național Jean Monnet, Ploiești
Liceul de Artă Carmen Sylva, Ploiești
Școala Gimnazială Mihai Eminescu, Ploiești
Colegiul Național Bănățean, Timișoara
Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, Timișoara

Persoane de contact:   

Daniela Staicu - Junior Achievement România
Tel. +40.0730.33.881; E-mail: daniela.staicu@jaromania.org

Cristina Drăghici – Metropolitan Life
Tel. +40 740.113.989; E-mail: cristina.draghici@metropolitanlife.ro


Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.