parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
Peste 10.000 de liceeni din 8 tari au dezvoltat afaceri sociale in programul european Social Enterprise 360
Adaugat la data de: 2016-07-01 12:45:17 | CT
București, 1 iulie 2016Social Enterprise 360 (SE360), un program european pentru educație în domeniul antreprenoriatului social, dezvoltat de Junior Achievement România împreună cu organizații partenere din alte 7 țări și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+, a implicat, în perioada 2015-2016, peste 10.000 de liceeni din 373 de școli, ce au propus 668 de idei de afaceri sociale cu ajutorul celor 507 de profesori și celor peste 200 de consultanți voluntari.
 


Evenimentul de închidere a programului, Summit-ul European Social Enterprise 360, organizat la București pe 30 iunie, a reunit aproximativ 47 de elevi, profesori, voluntari, antreprenori sociali, reprezentanți ai instituțiilor din educație din România și țările partenere și ai unor instituții publice naționale și europene, inclusiv ai Comisiei Europene.

În cadrul summit-ului s-au prezentat rezultatele evaluarii și impactul generat prin programul SE360, modele de bune practică, cele mai bune proiecte propuse de elevi în cadrul competițiilor derulate la nivel european și experiența trăită pe parcursul implicării în program de către profesori, elevi și voluntari și s-au discutat posibilitățile de replicare existente în viitor.

De asemenea, invitații au luat parte și la un workshop interactiv ținut de Grameen Creative Lab în care au lucrat în echipe pentru a gândi și dezbate soluții pentru creșterea impactului generat prin educația pentru antreprenoriat social, respectiv a interesului și motivației elevilor și profesorilor pentru antreprenoriat social și a sprijinului care ar putea fi obținut în implementare din partea instituțiilor publice și a companiilor pentru acest tip de programe educaționale la nivel global.

Consider că programul Social Enterprise 360 are un potențial remarcabil pentru dezvoltare și replicare. Am văzut că partenerii implicați în program și-au luat angajamentul să continue implementarea și în viitor, fapt care este o dovadă a potențialului de replicare a programului. Tinerii participanți sunt un exemplu perfect de a promova antreprenoriatul, nu doar cel social, dar antreprenoriatul în general, pentru că antreprenoriatul înseamnă în esență implicarea pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă oamenii și comunitatea. Simone Baldassari, Policy Officer, DG Internal Market, Industry, Entrepreneurship & SMEs, European Commission

În România, programul SE360 a fost pilotat în luna octombrie 2015, la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea, iar ulterior inițiativa a crescut, în anul școlar 2015-2016, participând per ansamblu în toate componentele și activitățile programului peste 200 de profesori și 4.000 de liceeni din toată țara.
Domnul director Virgil Blage, povestind cu entuziasm despre implicarea liceului pe care îl conduce în SE360: Programul SE360 reprezintă un pas în plus pentru a mări puterea de schimbare a educației antreprenoriale, prin promovarea necesității de a împărți profitul cu cei dezavantajați pentru a asigura bunăstarea tuturor.

Elevii participanți și-au dezvoltat abilități precum: lucrul în echipă, gândirea creativă și critică, încrederea în sine și în potențialul de a deveni viitori antreprenori și a genera schimbare în societate. Obiectivele și rezultatele obținute prin programul SE360 în țările participante se aliniază și cu Noua agendă pentru competențe în Europa elaborată de Comisia Europeană în iunie 2016, iar beneficiile programului SE360 sunt cu atât mai importante ținând cont că studiile recente arată că 40% dintre angajatorii europeni afirmă că nu pot găsi oameni cu competențe potrivite care să le permită companiilor lor să crească și să fie inovatoare și că prea puține persoane au mentalitatea și competențele antreprenoriale necesare pentru a-și începe propria afacere și a se adapta la cerințele dinamice de pe piața muncii.

Diana Filip, Deputy CEO – VP Marketing & Development JA Europe, și-a exprimat cu entuziasm opinia în legătură cu impactul general al programului: 97% dintre elevii implicați în SE360 au în plan să inițieze propria afacere socială în viitor. Acest lucru reprezintă o realizare importantă obținută prin implementarea programului și o motivație pentru noi să facem mai mult. SE360 ar trebui inclus în curriculum-ul școlar.

Principalele produse intelectuale și alte rezultate de pregătire a profesorilor obținute prin derularea programului Social Enterprise 360 au fost:
•    analiza situației educației antreprenoriale în țările participante la proiect (Belgia, Croația, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Spania);
•    crearea unei curricule de antreprenoriat social pentru liceu sustenabile și scalabile;
•    crearea unui ecosistem pentru antreprenoriatul social în interiorul și în afara școlii și exploatarea învățării digitale;
•    construirea unui sistem de evaluare bazat pe competențe – testarea ESP, care le oferă elevilor oportunitatea de a obține un certificat de abilități antreprenoriale recunoscut în 26 de state și susținut de companii de top, instituții de învățământ superior, organizații internaționale și de Uniunea Europeană;
•    pregătirea cadrelor didactice și a directorilor din licee în domeniul antreprenoriatului social;
•    dezvoltarea unei comunități internaționale de licee, folosind un set comun de instrumente, metode și bune practici și o platformă online de învățare.

Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.