parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
TINERII ISI TRANSFORMA PASIUNILE IN AFACERI - 28 de companii pilot de elevi si studenti s-au intrecut in competitia nationala de antreprenoriat "COMPANIA ANULUI 2014"
Adaugat la data de: 2014-06-02 09:50:19 | JA Romania

Junior Achievement România (JAR) a desemnat aseară pe scena Ateneului Român din București câștigătorii competiției de antreprenoriat “Compania Anului”, ediţia a XII-a, la elevi și studenți, eveniment deschis de domnul Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale. La eveniment au participat şi Ministrul Tineretului şi Sportului Gabriela Szabó şi Ministrul Delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu.      

Tinerii încep să caute căi antreprenoriale prin care să-şi transforme pasiunile în afaceri pentru că situaţia economică le-a afectat serios încrederea în opţiunile de angajare. Prin programele de antreprenoriat ale Junior Achievement, derulate în şcoli - “Compania” pentru elevi - şi universităţi – “StartUP” pentru studenţi - tinerii concep si demarează afaceri cu potențial şi își perfecționează ideile și abilitățile prin intermediul sesiunilor de consultanță directe și online cu consultanți voluntari din companiile partenere şi ajung să atragă resursele necesare pentru a realiza un prototip sau producție în serie mică și a verifica fezabilitatea produsului sau serviciului pe o piață reală.

Cele două echipe de elevi şi studenţi care au câştigat marele premiu s-au remarcat prin produse inovative dedicate educaţiei şi păstrării tradiţiilor pe care le-au creat pe parcursul anului școlar în cadrul programului de educație antreprenorială JA Compania, recunoscut de DG Enterprise ca “Program Model în Educaţia Antreprenorială”.

Câștigătoarea competiției de antreprenoriat la secțiunea elevi este echipa Experimento de la Colegiul Național Nicolae Iorga din Vălenii de Munte. Echipa produce truse educaționale pentru experimente de fizică și va reprezenta România la finala europeană de la Tallinn, in luna iulie.

La secțiunea studenți, câștigătoare este echipa Bre. de la Universitatea Spiru Haret, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, București. Echipa susține și promovează arta și cultura românească prin produse, evenimente și workshop-uri variate, care se adresează celor care vor aprecia "frumosul românesc” transpus în  modă, arte decorative, cadouri. Echipa va reprezenta România la finala europeană de la Amsterdam, in luna iulie.

Juriul a fost format din:

  • Bianca Mănciulescu (General Electric România), Blanca Iordan (Amway România), Daniela Călugăru (Ministerul Educației Naționale) și Romeo Vasilache (Romanian-American Foundation) - secţiunea elevi.
  • Adriana Luca (Enterprise Investors), Bogdan Cioc (SAP România), Corina Pintilie (Hyundai Auto România), Mihaela Matei (EY România) - secţiunea studenţi.

Alte premii acordate în cadrul competiției de antreprenoriat:

Secțiunea elevi

  • Cel mai bun produs sau serviciu: echipa MobShop de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu București care a creat o aplicație mobilă pentru managementul activității magazinelor online prin care utilizatorul poate controla și urmări activitatea magazinului.
  • Cel mai bun produs sau serviciu în IT acordat de TMF România: aplicația pentru smartphone a echipei Agora Apps de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr București ajută utilizatorul la gestionarea bugetului atunci când merge la cumpărături.
  • Cel mai bun plan de afacere acordat de Citi România: echipa Bicycle Courier de la Liceul Tehnologic Virgil Madgearu din Constanța lansează un serviciu de curierat rapid pe bicicletă în oraș angajând persoane aflate în șomaj.
  • Cea mai bună afacere în vânzări directe acordat de Amway: echipa Suveniruri din Țara Zimbrului de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț care produce şi comercializează produse de artizanat și alte suveniruri care promovează Ţinutul Zimbrului.

Premiul investiția anului acordat de Romania-American Foundation a revenit următoarelor 3 echipe:

  • Bursa în valoare de 2000 USD a revenit echipei Clipe Magice (Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu din Miroslava) care organizează evenimente cu caracter sportiv destinate prevenirii și ameliorării situației tinerilor cu probleme de comportament, de  învăţare, de socializare sau de depresie.
  • Bursa în valoare de 2000 USD a revenit echipei Suveniruri din Țara Zimbrului (Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț) care produce şi comercializează produse de artizanat și alte suveniruri care promovează zona Neamț.
  • Bursa în valoare de 3500 USD a revenit echipei Experimento (Colegiul Național Nicolae Iorga din Vălenii de Munte) care produce truse educaționale pentru experimente de fizică.
  • Premiul de popularitate acordat de Primăria Municipiului București a revenit, în urma votului exprimat de participanți, echipei Agora Apps.

În anul școlar 2013-2014, la programul internațional JA de antreprenoriat pentru liceu Compania au participat în România, gratuit 17100 de elevi şi 504 cadre didactice din 292 de şcoli.
Partenerii programului in acest anul școlar au fost: Amway, ArcelorMittal, Citi, DuPont Pioneer, General Electric, Intel, Metro, Romanian American Foundation și Vodafone.

Secțiunea studenți

  • Cel mai bun produs sau serviciu a fost acordat echipei Cămara cu bunătăți (Academia de Studii Economice din București) care produce dulcețuri, compoturi și zacuscă folosind metode tradiționale.
  • Cel mai bun produs sau serviciu în IT acordat de SAP România a revenit platformei online Coffee Coders (Universitatea Politehnica din București) care optimizează accesul la informațiile despre apartamentele disponibile spre vânzare/închiriere prin selectarea zonelor de interes direct pe hartă și prin primirea de alerte pe mobil.
Premiul investiția anului - Hyundai Brilliant Entrepreneurs Award a fost împărţit între 2 echipe:
  • Bursa în valoare de 10.000 EUR a revenit echipei Winner Pitești (Universitatea din Pitești) care oferă activități sportive cu grad mare de atractivitate și organizare de cantonamente, adresate în special copiilor.
  • Bursa în valoare de 5.000 EUR a revenit echipei Arendașul (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, București) care prin platforma dezvoltată oferă consultanță agricolă online, oferind fermierilor sau micilor întreprinzători în agricultură informații tehnice și sfaturi personalizate.
  • Premiul de popularitate acordat de Primăria Municipiului București a revenit, în urma votului exprimat de participanți, echipei Coșul sănătos (Universitatea de Vest din Timișoara).

În anul universitar 2013-2014 au participat la programul international JA de de antreprenoriat StartUP, peste 1.000 de studenți din 30 de universităţi.   

Partenerii programului internațional: Enterprise Investors, EY, Hyundai și SAP.

Tot în cadrul Galei au fost premiați elevi și cadre didactice care s-au remarcat în cadrul programelor Junior Achievement:

  • Premiul pentru cea mai bună inițiativă de antreprenoriat social - Social Enterprise Program (susţinut de ArcelorMittal şi Intel) a fost acordat echipei Dăruiește zâmbete de la Liceul Tehnologic Virgil Madgearu Constanța, care a propus lansarea unui magazin online și a unei platforme de donații pentru a ajuta persoanele defavorizate.
  • În cadrul programului Social Innovation Relay (susţinut de HP) a fost premiată cea mai bună propunere de inovare socială, aparținând echipei Neoteam de la Colegiul Național Jean Monett Ploiești și cel mai activ profesor, Violeta Tănăsescu de la Liceul Teoretic Traian din Constanța. 
  • În cadrul programului Sci-Tech Challenge (susţinut de ExxonMobil) au fost premiați cei 5 elevi din Constanța care au reprezentat România la finala europeană desfășurată în luna aprilie la Londra: Daniela Lazăr (Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații), Andrei Paraschiv (Liceul Teoretic Ovidius), Alexandru Todorean (Liceul Teoretic Lucian Blaga), Iulia Panait și Nicolae Tudoran (Colegiul Național Mircea cel Bătrân).
  • Programul Fabrica de aer curat (susţinut de Mega Image) a premiat clasa cu cea mai mare contribuție la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială Academician Marin Voiculescu (17 tone), dar și școala cu cea mai mare contribuție la reducerea emisiilor de dioxid de carbon – Școala Gimnazială Nr. 1 George Uscățeanu din Târgu-Cărbunești (116 tone).
  • Cea mai bună campanie de prevenire a abandonului şcolar realizată în cadrul programului educaţional Educaţia îţi dă valoare! (susţinut de BRD) a fost realizată de Școala Gimnazială Nr. 1 din Cuza-Vodă din Constanţa.
  • Cel mai bun proiect de agribusiness realizat în cadrul programului AgroStart (susţinut de DuPont Pioneer) a aparţinut elevilor de la Colegiul Emil Negruțiu din Turda care au prezentat un plan foarte bine documentat pentru dezvoltarea unei culturi de coacăz în comuna Băișoara, județul Cluj.
  • Programul IT&Creativity (susţinut de Ubisoft) a desemnat prototipul jocului de simulare economică și politică Omicron, ca cel mai bun proiect de game design. Proiectul aparține unei echipe formată din elevi de la Liceul Internațional de Informatică, Liceul Teoretic Nicolae Iorga și Colegiul Economic Virgil Madgearu din București.
  • În cadrul programului Bridge to Employment (susţinut de Janssen), eleva Carmen Pălimariu de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr a fost premiată pentru realizarea celui mai bun clip care pledează pentru o carieră medicală în România.
  • ABCdar bancar Creativity & Innovation Challenge (susţinut de Raiffeisen Bank) a fost acordat echipei Future of Banking de la Liceul Pedagogic Vasile Lupu din Iași pentru cea mai bună propunere pentru o aplicație mobilă de gestiune a bugetului de către întreaga familie.
  • Cel mai bun proiect de susținere și dezvoltare a comerțului tradițional (susţinut de METRO Cash &Carry România) aparține echipei de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny care a propus cele mai practice soluții pentru atragerea de clienți noi către magazinele de cartier, cu buget de marketing mic.
  • STEM Innovation Challenge (susţinut de Freescale) a premiat programarea celui mai rapid mini-robot de tip Line Follower. Echipa câștigătoare este Path Finder formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, Colegiul Național Ion Creangă, Colegiul Național Bilingv George Coșbuc și Colegiul Național Spiru Haret din București.
  • În cadrul programului BaniIQ (susţinut de Visa şi de băncile partenere) a fost premiat cel mai bun ziar financiar realizat de elevii din echipa Next Manager de la Colegiul Național Radu Negru din Făgăraș.
  • Competiția de soluţii JAVA inteligente pentru comunitate (susţinută de Oracle) a premiat 3 echipe de studenți la categoriile Smart Business (echipa JAVAONE DREAM TEAM de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu şi Universitatea Ovidius din Constanţa, care a realizat o aplicație de control a accesului în clădiri), Smart City (echipa PANIC HELPER de la Universitatea Politehnica Bucureşti, care a realizat o aplicație pentru solicitarea de ajutor în situații de urgență) și Smart School (echipa SKYLIGHT de la Universitatea din Bucureşti, care a realizat o aplicație mobilă pentru învățare și verificarea cunoștințelor).
  • Programul de educație pentru sănătate I<heart>sport (susţinut de AstraZeneca), a desemnat pentru al doilea an consecutiv, Clubul Anulul la Liceul Teoretic General Dragalina din Oravița, club antreprenorial ce a mobilizat peste 1700 de tineri în peste 19 evenimente sportive pentru reducerea sedentarismului.

În cadrul evenimentului de la Ateneul Român a fost recunoscută și a patra promoție Business Hall of Fame®. Viziune şi leadership, impact asupra economiei naţionale, implicare socială şi exemplul de reuşită în profesie sunt criteriile de selecţie ce le-au adus altor şase manageri premiile Business Hall of Fame® 2014.
Aceştia sunt: Wargha Enayati (Director și Fondator - Rețeaua Privată de Sănătate REGINA MARIA), Mugur Isărescu (Guvernator - Banca
Națională a României), Alexandru Oprea (Președinte - RCS&RDS), Constantin Stroe (Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie - Grupul Dacia-Renault), Dorin Ștefan (Director și Fondator - DSBA, Membru Fondator al Societății Arhitecților Români), Dan Vidrașcu (Director Executiv - Editura Litera, Director și Fondator - Elefant.ro). Premiile au fost înmânate de şase elevi de excepţie, olimpici români: Tudor Muşat (Geografie), Radu Toma (Fizică), Maria Ionescu (Geografie), Sofia Neacşu (Limba română), Andrei Voicu (Limba română, Geografie), Alexandru Cristian (Informatică).

Pe scena Ateneului au fost recunoscute toate companiile şi instituţiile care au susținut programele Junior Achievement România cu peste 15.000 de ore de voluntariat la clasă şi job shadowing.
Momentele artistice au fost interpretate de două eleve ale Colegiului Naţionale de Arte Dinu Lipatti din Bucureşti: Egizia Soare la pian şi Izabela Ghergu la violoncel, acompaniată de dna. Profesoară Simona Dobrescu. 

Gala a fost transmisă live pe responsabilitatesociala.ro şi pe jaromania.org.

Albume foto (Facebook):

Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită mai jos.


Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.