parteneri
parteneri
Urmareste JA Romania pe:

facebook icon google-plus icon twitter icon you tube icon

Media: Noutati
Young Innovators Day: Studentii invata sa creeze locuri de munca prin antreprenoriat
Adaugat la data de: 2014-11-25 11:07:44 | Echipa JA

O firmă care ajută IMM-urile din țară să exporte mai eficient, un magazin cu produse tradiționale moldovenești, un centru de ”mângâiat” animale sau o sală de fitness cu program de dezvoltare personală sunt câteva dintre ideile de business pe care viitorii antreprenori le-au prezentat la Young Innovators Day.

Evenimentul a fost organizat vineri în cadrul programului SMARTUp Challenge, implementat de Citi Foundation și Junior Achievement și dedicat tinerilor ce creează locuri de muncă prin antreprenoriat.

Cele mai bune oportunități de afaceri elaborate de studenții înscriși în programul SMARTUp Challenge au fost analizate de consultanți Citi România, care i-au învățat pe tineri cum să formuleze concepte de afacere și să intre în contact direct cu piața pentru a înființa start-up-uri și pentru a crea locuri de muncă.

Credem că prin susținerea unor astfel de programe sprijinim nu numai crearea de companii și de locuri de muncă, ci și o schimbare de mentalitate. Oamenii care își dezvoltă o gândire antreprenorială, așa cum vor fi și tinerii din programul SMARTUp, sunt cei care aduc cele mai importante transformări în societate. Pentru că schimbarea, de regulă, nu este făcută de oamenii mulțumiți de status-quo, ci de cei care sunt gata să răspundă unor provocări, să găsească soluții, să meargă împotriva curentului, să își asume riscuri”, a spus Tibor Pandi, Director General Citi România.

În următoarele luni, tinerii vor fi sprijiniți de voluntari Citi România pentru a-și dezvolta ideile, care pot consta în lansarea unor business-uri noi, dezvoltarea unora existente sau derularea unor proiecte ce pot crea locuri de muncă. Cei mai buni studenți vor participa anul viitor la școala de vară internațională SMARTUp Challenge, împreună cu tineri antreprenori din mai multe țări europene.

Echipele participante în SMARTUp Challenge au un lucru important în comun – idei de afaceri relevante pentru studenți. Produsele sau serviciile propuse pot fi realizate cu informațiile, cunoștințele și resursele la care ei au acces, iar aceasta este o direcție în care educația antreprenorială de la nivel universitar ar trebui să se îndrepte tot mai mult, înlocuind exemplele standard cu posibilitatea de a învăța lucrând în echipă la proiecte care le sunt suficient de apropiate pentru a deveni realitate,” a spus Ștefania Popp, CEO Junior Achievement România.

Consultanță în afaceri

A fost un exercițiu foarte util, iar consultanții Citi ne-au ajutat extrem de mult pentru că ne-au făcut să luăm în calcul lucruri la care nu ne-am fi gândit. Am învățat să căutăm soluții la probleme legate de pierderi și riscuri și să elaborăm planuri de acțiune prin care să exploatăm la maximum oportunitățile de investiții. Urmează să facem un studiu privind cererea serviciului pe care îl oferim și concurența existentă pe piață”, a spus Ioana Chiriac, studentă la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Împreună cu colegii ei, Ioana dorește să deschidă o afacere de tip petting zoo – prin care să ofere un spațiu de relaxare pentru iubitorii de animale, de educație – pentru copii și de terapie – pentru persoanele cu dizabilități. 

Peste 1.000 de studenți din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia vor deprinde abilități de inovare și antreprenoriat, fiind sprijiniți să genereze idei de afaceri și să le transforme în realitate în cadrul programului SMARTUp Challenge.

Potrivit datelor Eurostat, un european din zece nu are loc de muncă, iar rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani depășește 24% în zona euro. În acest context, programul SMARUp susține tinerii întreprinzători să-și implementeze ideile antreprenoriale la finalul unei perioade de formare și de mentorat.  


Asociaţia Junior Achievement Romania is a personal data operator registered in the Register of Personal Data Operators (Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal), number 10693 / 26.03.2010.