TERMENI ȘI CONDIȚII DE UTILIZARE
Asociaţia Junior Achievement Romania este un operator de date cu caracter personal înregistrat în Registrul de Evidenţă a Prelucrărilor de Date cu Caracter Personal, nr. 10693/26.03.2010.
Începând cu data de 25 mai 2018, Regulamentul European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date devine obligatoriu. Uniunea Europeană a considerat că este nevoie de un cadru legislativ actualizat în acest sens, iar Asociația Junior Achievement of Romania se conformează noului Regulament, depunând toate eforturile pentru ca datele dumneavoastră sa fie în siguranță, cum, de altfel, se întâmpla și până acum.
Ce date personale prelucrăm
Prelucrăm datele necesare pentru a putea oferi programele educaționale și pentru a evalua eficiența acestora. Astfel, prelucrăm date de identificare și demografice, pe care le colectăm atunci când utilizați portalul JA Romania sau domeniile asociate acestuia. Datele personale pe care le prelucrăm ne sunt necesare pentru implementarea, gestionarea și evaluarea programelor educaționale, îndeplinirea obligațiilor de natură legală, transmiterea de mesaje informative, transmiterea de anunțuri, inclusiv prin platformele unor furnizori terți și analiza utilizării portalului JA Romania, precum și a subdomeniilor sale. JA Romania nu prelucrează date personale de natură sensibilă și nu asociază datele personale pentru identificarea nominala a utilizării portalului.
Cum prelucram datele personale
Sunt prelucrate date doar în scopuri legitime, cum ar fi: solicitarea unui program educațional, susținerea evaluărilor, înregistrarea/participarea la webinarii, conferințe, evenimente, pentru îmbunătățirea serviciilor și a experienței pe site, precum si pentru serviciile de suport și asistență pentru utilizatori. Prelucrarea datelor se face pe baza consimțământului utilizatorilor, a acordului pentru implementarea programelor sau a dispozițiilor legale.
Comunicăm datele personale unor terțe părți
Pentru a ne îndeplini activitatea, suntem nevoiți sa transmitem unele dintre datele personale către companii care au propriile politici de prelucrare a datelor personale:
- Pentru a livra kiturile de programe, diplome/certificate către companiile de curierat: Poșta Română și Urgent Cargus
- Pentru a răspunde solicitărilor primite prin canale electronice către furnizori de servicii electronice de comunicare: Digi Romania, Facebook și companiile partenere, Google, LinkedIn, Microsoft, Twitter, Vodafone
- Pentru transmiterea de buletine informative către platforme de expediere de buletine informative: ConstantContact
- Pentru analizarea conținutului de interes de pe site către platforme de analiză: Facebook Insights, Google Analytics și LinkedIn Insights
- Pentru transmiterea de anunțuri către platforme pentru difuzarea reclamelor: Facebook Ads, Google AdWords, Instagram Ads și LinkedIn
- Rețele sociale și motoare de căutare: pentru a transmite informații despre produsele de interes, limitând transmiterea de informații nerelevante.
- Pentru stocarea datelor comunicate către compania care găzduiește informațiile noastre din mediul electronic: NAV Telecom București
Sunt transmise doar datele strict necesare pentru a furniza un anumit serviciu, fără a corela aceste date.
Cât timp prelucrăm datele personale
Datele tale personale sunt prelucrate pe durata implementării programelor JA Romania și după finalizarea acesteia, pe perioada impusă de legislație, inclusiv, însă fără a se limita la arhivarea datelor. Daca doriți ca datele dumneavoastră să nu mai fie prelucrate, vă rugăm să ne transmiteți o cerere în acest sens pe adresa de email office@jaromania.org, prin poștă, curier rapid sau personal la sediul nostru din Strada Lisabona, nr. 8, sector 1, București.
Care sunt drepturile tale și cum le poți exercita
Regulamentul aduce o serie de drepturi noi ce vin în completarea celor existente. Iată care sunt acestea:
- Dreptul la informare: poți solicita să fii informat cu privire la prelucrarea datelor tale
- Dreptul la rectificare: în cazul in care datele tale sunt incorecte sau incomplete poți solicita actualizarea acestora
- Dreptul de ștergere a datelor (dreptul de a fi uitat): în cazul în care prelucrarea nu a avut un temei legitim, poți solicita ștergerea datelor personale
- Dreptul de restricționare: în cazul în care datele tale sunt inexacte, poți solicita restricționarea prelucrării acestora
- Dreptul de opoziție: poți să te opui ca datele tale să facă obiectul prelucrării
- Dreptul la portabilitatea datelor: poți obține, în anumite condiții, datele care ni le-ai furnizat într-un format care să poată fi citit automat sau transmis unui alt operator
- Dreptul de a depune plângere: poți depune plângere referitoare la modalitatea de prelucrare a datelor personale
- Dreptul de retragere a consimțământului: îți poți retrage oricând consimțământul referitor la procesarea datelor tale personale, însă această acțiune nu poate avea efect retroactiv
- Drepturi suplimentare referitoare la acțiunile automate: poți solicita și obține intervenția umană asupra procesării datelor personale, îți poți exprima opinia și poți contesta decizia
Pentru exercitarea acestor drepturi ne poți transmite o cerere pe adresa de email office@jaromania.org, prin poștă sau curier rapid, sau personal la sediul nostru din Strada Lisabona, nr. 8, sector 1, București.
Ce se va schimba
Refuzul dumneavoastră de a vă da acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal care vă privesc conduce la imposibilitatea de a beneficia de serviciile oferite prin intermediul portalului on-line al JA Romania și al subdomeniilor asociate, inclusiv servicii de asistență și buletine informative.
Accesul la date
Vă informăm că adresa dumneavoastră de e-mail se află în baza noastră de date deoarece a fost obținută în mod direct, ca urmare a utilizării unui cont de profesor, elev, student ori voluntar sau în urma unor corespondențe anterioare sau deoarece sunteți un colaborator al JA Romania sau ați fost selectat/ă dintr-o bază de date la care ați aderat sau a fost făcută publică de către dumneavoastră ori de către un terț autorizat să publice date de contact ale instituțiilor școlare sau prin afișări cu caracter publicitar sau în cadrul unei întâlniri de afaceri / eveniment public.
Site-ul Junior Achievement România
Site-ul old.jaromania.org reprezintă o platformă online dedicată programelor educaționale Junior Achievement România.
Regulile de utilizare ale site-ului, prevăzute în prezentul document, pot fi modificate de administratorii site-ului la anumite intervale, fără o anunțare sau o acceptare prealabilă a utilizatorilor. Termenii și condițiile de utilizare a site-ului constituie înțelegerea dintre dumneavoastră și administratorii site-ului, impunându-se în fața oricărui acord precedent și fiind guvernat de legile aplicabile în România.
Datele dumneavoastra personale sunt prelucrate de Asociația Junior Achievement România, potrivit notificării nr. 10693, în conformitate cu Legea nr. 677/2001, în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale de înregistrare a notificărilor și statistică. Datele pot fi dezvaluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile de acces, de intervenție și de opoziție în condițiile prevăzute de Legea nr.677/2001, printr-o cerere scrisă, semnată și datată, trimisă pe adresa asociației.
Utilizarea site-ului
Utilizarea site-ului presupune două niveluri de acces - cu autentificare și fără autentificare.
Înregistrarea se face prin crearea unui cont unic de utilizator, care poate fi obținut prin completarea formularului de înregistrare. Validarea procedurii de înregistrare de către utilizator presupune acceptarea termenilor și condițiilor site-ului și prevederilor prezentului regulament.
Pentru a folosi serviciile oferite de site, vă obligați:
- să completați formularul de înregistrare utilizând date adevărate, exacte și complete - informațiile furnizate sunt confidențiale și sunt utilizate numai în cadrul proiectului și conform regulilor de funcționare ale proiectului.
- să actualizați datele furnizate în cadrul formularului de înregistrare
Furnizarea unor informații care nu sunt conforme cu realitatea, sunt inexacte sau incomplete, atrage după sine suspendarea sau desființarea contului.
Orice încălcare a condițiilor prevăzute în regulamentul programului sau în termenii și condițiile site-ului, atrage dupa sine anularea contului de utilizator.
Administratorul site-ului poate bloca contul de utilizator în cadrul site-ului, dacă se consideră că au fost încălcate prevederile regulamentului programului sau termenii și condițiile de utilizare ale site-ului. Orice încetare a accesului la serviciile site-ului, în urma încălcării uneia dintre regulile prevăzute în termenii și condițiile de utilizare a site-ului, poate fi efectuată fără o avertizare anticipată și nu va implica răspundere față de titularul contului sau față de orice terță parte, în orice mod, pentru interzicerea și/sau ștergerea contului de utilizator.
Conținut
Este interzisă utilizarea site-ului:
- Pentru publicarea sau transmiterea oricărui continut ilegal, defăimător, ofensator, amenințător, abuziv, vulgar, obscen, care afectează intimitatea altei persoane, îndeamnă la ură rasiala, etnică sau este, în alt mod, ofensator;
- Prin utilizarea unor conturi multiple;
- Pentru realizarea de reclamă, promovare sau spam; pentru încărcarea sau transmiterea în orice alt mod a materialelor care conțin virusi sau programe care pot distruge, întrerupe sau să limiteze funcționarea oricărui alt software, componente hardware sau echipament de telecomunicații;
- Cu scopul colectării de date personale ale celorlalți membri utilizatori ai site-ului.
Drepturi de proprietate
Site-ul old.jaromania.org se află în proprietatea Junior Achievement România și reprezintă platforma online pentru programele educaționale ale organizației.
Conținutul site-ului este protejat de legile privind dreptul de proprietate intelectuală. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord să nu modificați, închiriați, cedați, împrumutați, vindeți, distribuiți sau să creați materiale derivate, bazate pe serviciile oferite prin intermediul site-ului.
Pentru informațiile cu caracter personal postate de către utilizatori în locurile sau spațiile publice, ce pot fi stocate sau copiate de terți și asupra cărora Junior Achievement România nu are niciun control, organizația nu își asumă răspunderea. Junior Achievement România nu este responsabilă pentru faptul că terțe persoane pot utiliza informații făcute publice, în acest mod, de către dvs.
Politica Cookies
Cookies sunt date pe care un site web le transferă pe hard-disk-ul unei persoane în scopul de a le stoca. Cookies sunt standard industrial și sunt folosite de cele mai multe site-uri, inclusiv de cele administrate de noi, ușurând accesul permament al unui utilizator la un site. Această tehnologie ne permite să adaptăm site-ul la nevoile dvs. Dacă nu doriți informatii colectate prin utilizarea de Cookies, există în multe browsere un procedeu simplu care vă permite să respingeți sau să acceptați caracteristicile/funcțiile Cookies. Dar vă rugăm să rețineți că Cookies ar putea fi necesare pentru a vă putea furniza anumite facilități ale serviciilor noastre online.
Google, ca un furnizor terț, foloseste cookie-uri pentru a difuza anunțuri pe site-ul dvs.
Utilizarea modulului cookie DART de către Google face posibilă difuzarea de anunțuri către utilizatorii dvs. pe baza accesării de către aceștia a site-urilor dvs. și a altor site-uri de pe Internet.
Utilizatorii pot renunța la utilizarea modulului cookie DART, consultând politica de confidențialitate a retețelor de publicitate și de conținut Google.
Cum să evitați cookie-urile?
Puteți evita cookie-urile schimbând setarile browser-ului dumneavoastră. De asemenea, puteți șterge cookie-urile existente. Vă rugăm să citiți în secțiunea "ajutor" a browserului cum să procedați. Pentru a afla mai multe despre cookies, inclusiv cum să vedeți setările acestora și modul de a le gestiona și de a le șterge.
De ce utilizăm cookie-uri?
Utilizăm cookie-uri pentru a reține opțiunile dumneavoastră:
- Logarea sau opțiunea de a nu fi membru în Rețeaua Manager
- Setările browserului și plug-in-uri
- Stocarea informațiilor despre utilizator pe site-ul nostru în vederea îmbunătățirii serviciilor ce le oferim
Pentru cât timp sunt active cookie-urile noastre?
Cookie-urile noastre sunt instalate pentru o perioadă cuprinsă între 3 luni și 2 ani, putând fi eliminate mai devreme.
Notificare
Vă rugăm să ne aduceți la cunoștință orice încălcare a termenilor și condițiilor prevăzute în acest document pe adresa office@jaromania.org.