Innovation Days - noi perspective de dezvoltare a antreprenoriatului și inovației în universități

Innovation Days - noi perspective de dezvoltare a antreprenoriatului și inovației în universități

Junior Achievement România a început organizarea edițiilor pilot ale evenimentelor Innovation Days™ (aprilie-iunie 2017) în instituțiile de învățământ superior implicate în proiectul Universitatea Antreprenorială.

La aceste sesiuni interactive vor participa profesori, studenți, reprezentanți din conducerea și consiliul administrativ al facultăților, reprezentanți ai partenerilor din mediul de afaceri. Aceștia, lucrând în echipe mixte, vor identifica și dezbate soluții fezabile de dezvoltare a abordărilor antreprenoriale și intraprenoriale și vor stabili măsuri concrete de implementare și valorificare a resurselor proprii.

Promovarea abordărilor antreprenoriale în comunitate poate începe să genereze rezultate pozitive dacă este corelată cu educarea tinerilor și dezvoltarea competențelor conexe cu antreprenoriatul și inovația.

În prezent, universitățile din România, precum și actorii din interiorul și exteriorul lor se confruntă cu diverse provocări legate de schimbare, inovație, performanță, angajabilitatea absolvenților, dezvoltarea comunității ș.a.

Integrarea abordării antreprenoriale în strategia universităților poate reprezenta o soluție pentru aceste provocări, alături de inovarea în sistemul de predare și cursurile oferite, o colaborare mai strânsă cu mediul de afaceri și implicarea consultanților voluntari în activități practice organizate în hub-uri de antreprenoriat, cercetare și inovare, orientarea studenților către domeniul antreprenorial și mentalitatea antreprenorială.

Proiectul Universitatea Antreprenorială este derulat în 68 facultăți (26 de universități) din 15 orașe din țară, în perioada 2016-2018, de Junior Achievement România și susținut financiar de Romanian-American Foundation.

Scopul acestuia este aducerea în instituțiile participante a unui set de instrumente moderne, care să ridice nivelul abordărilor antreprenoriale – de la valorificarea know-how-ului și a cercetării în parteneriat cu mediul de afaceri, la consolidarea abordărilor antreprenoriale transdisciplinare și introducerea unor cursuri și module de antreprenoriat, specifice profilului facultăților.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie