Junior Achievement lansează o nouă provocare antreprenorială tinerilor interesați de sectorul industriilor creative și culturale

Junior Achievement lansează o nouă provocare antreprenorială tinerilor interesați de sectorul industriilor creative și culturale

  • Junior Achievement România și Junior Achievement Norvegia propun un nou proiect dedicat implicării tinerilor în antreprenoriatul cultural

La începutul lunii decembrie a anului 2018, în cadrul unei întâlniri derulate în Oslo, reprezentanți ai organizațiilor Junior Achievement din România, București, și din Norvegia, Oslo, au stabilit premisele dezvoltării unui parteneriat care să contribuie la susținerea tinerilor interesați de afaceri în sectorul industriilor creative și culturale.

Vizita de studiu în Norvegia este o acțiune bilaterală de parteneriat (România - Norvegia), finanțată din Fondul pentru relații bilaterale, în cadrul Programului Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural (Programul RO-CULTURA), prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, destinat reducerii diferențelor economice și sociale din Spațiul Economic European și dezvoltării relațiilor bilaterale.

Inițiativa derulării acestui proiect a pornit de la interesul tot mai crescut al tinerilor pentru antreprenoriat și activități independente.

Sectorul industriilor creative și culturale a cunoscut cea mai dinamică creștere în rândul sectoarele economice de la nivelul Uniunii Europene, generând peste 12 milioane de locuri de muncă.

Junior Achievement, recunoscută ca fiind cea mai mare organizație de educație economică și antreprenorială din lume, care în România, din 2001 până în prezent, a oferit ocazia unui număr de peste 170.000 de elevi de a explora lumea antreprenoriatului, prin acces la materiale și conținuturi de tip learning by doing și interacțiuni online și față în față cu reprezentanți ai mediului de afaceri, își dorește ca, prin exemple și modele de bune practică preluate din sistemul educațional norvegian și adaptate contextului românesc, să sprijine tinerii să își creeze și să își gestioneze propriile afaceri în domeniul industriilor creative și culturale.

Viitorul parteneriat Junior Achievement România - Junior Achievement Norvegia este unul oportun elevilor și profesorilor, atât din punctul de vedere al posibilității de finanțare facilitate de Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Programul RO-CULTURA, cât mai ales datorită interacțiunii și schimbului de experiență (educație, cultură, valori) dintre elevii și profesorii din cele două țări.

Prin intermediul colaborării dintre parteneri, elevii și profesorii vor putea avea acces la materiale educaționale moderne, la sesiuni de lucru online și față în față, atât în Norvegia, cât și în România, precum și la interacțiuni directe cu reprezentanți ai mediilor de afaceri din cele două țări, ce îi vor sprijini în identificarea și implementarea unor idei de afaceri care să contribuie la îmbunătățirea situației economice a comunității din care fac parte.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie