Susține programul Job Shadow Day în competiția "Te implici"

Susține programul Job Shadow Day în competiția "Te implici"

Programul de orientare profesională Job Shadow Day ar putea fi lansat anul acesta într-un nou format, ce va folosi tehnologia pentru a aduce în clase din toată țara profesioniști din orice domeniu.

Împreună putem face acest lucru posibil prin susținerea programului în competiția Te implici.

Programul Job Shadow Day este implementat de 12 ani în România și oferă elevilor oportunitatea de a intra în contact cu mediul unui loc de muncă pentru a afla ce opțiuni de carieră au și cum pot răspunde la cele mai grele întrebări: "Ce vreau să devin după ce termin școala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?“

Anual, peste 30.000 au șansa de a beneficia de această experiență, însă ne dorim să găsim soluții pentru fiecare elev, în special pentru tinerii care au oportunități limitate de shadowing din cauza zonei în care trăiesc sau a numărului redus de angajatori din comunitate.

Programul pilot “Job Shadow Day - Telecom” folosește tehnologia pentru a oferi cât mai multor elevi oportunitatea de a explora și înțelege diverse opțiuni de carieră. În acest sens, proiectul prevede dezvoltarea unui sistem online de accesare a oportunităților de tip Job Shadow Day, care să faciliteze interacțiunea elevilor cu profesioniști din orice domeniu, independent de loc. Programul include sesiuni de instruire a cadrelor didactice implicate, precum și sesiuni de instruire a specialiștilor din cadrul companiei partenere care vor interacționa cu elevii online și in timpul vizitelor de tip job shadowing.

Puteți sprijini proiectul “Job Shadow Day - Telecom” votându-l în programul de finanțare Implica-te, derulat de Telekom Romania. Tot ce aveți de făcut este să vă creați un cont pe pagina de înregistrare a platformei, să vă autentificați și să votați pe pagina proiectului.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie