O echipă de studenți de la Universitatea Politehnica Timișoara a obținut locul II la JA Europe Enterprise Challenge 2019

O echipă de studenți de la Universitatea Politehnica Timișoara a obținut locul II la JA Europe Enterprise Challenge 2019

În perioada 24-25 iunie, echipa de studenți Mindfully Technologies/XVision de la Universitatea Politehnică Timișoara, împreună cu profesorul coordonator a participat la JA Europe Enterprise Challenge 2019, organizată în Norvegia, la Oslo.

Studenții români au dezvoltat XVision, o aplicație bazată pe un sistem de analiză automată a radiografiilor, care folosește inteligența artificială pentru a genera interpretări de înaltă acuratețe a imaginilor medicale și pentru a-i ajuta pe medici să fie mai eficienți în stabilirea diagnosticului.

Echipa noastră a avut doar de câștigat prin participarea la competiția JA. Am avut oportunitatea de a cunoaște atât echipe cu soluții interesante, cât și mentori pasionați și dornici de a da sfaturi utile. Feedback-ul de care am beneficiat și conexiunile pe care le-am realizat în cadrul competiției sunt un mare plus pentru produsul nostru, fiindcă ne vor ajuta sa îl ducem mai departe. Faptul că am reușit să câștigăm un premiu dă un bonus tuturor celor menționate, deoarece beneficiile de vizibilitate, dar și de confirmare a ideii de afacere pe care o avem ne ajută o dată în plus la buna dezvoltare și popularizare a produsului.” – ne-a mărturisit Ștefan Iarca, membru al echipei Mindfully Technologies/XVision

Tinerii români s-au clasat pe locul II, după ce au concurat cu alte 14 echipe de studenți, câștigătoare ale finalelor naționale ale competiției organizate ca parte a programului JA StartUp, și au prezentat în fața juriului internațional afacerile.

Echipa Artifish din Norvegia a obținut locul I la JA Europe Enterprise Challenge cu o soluție inovativă care abordează tema sustenabilității în industria acvaculturii.

Pe parcursul anului academic 2018-2019, peste 17.000 de studenți, din peste 500 de instituții de învățământ superior au luat parte la programul JA StartUp.

Mai multe detalii despre eveniment și ideile echipelor pot fi consultate la https://eec2019.org

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie