Peste 20 de profesori care predau discipline economice sau alte arii curriculare, din 3 țări, își dezvoltă competențele de formatori pentru educație antreprenorială aferentă meseriilor, într-un proiect Erasmus+ dedicat învățământului dual

Peste 20 de profesori care predau discipline economice sau alte arii curriculare, din 3 țări, își dezvoltă competențele de formatori pentru educație antreprenorială aferentă meseriilor, într-un proiect Erasmus+ dedicat învățământului dual

„Antreprenoriatul în învățământul dual” este un proiect Erasmus+, finanțat de Comisia Europeană, care se derulează timp de 3 ani.

Proiectul DUAL a fost dezvoltat ca urmare a unei experiențe de peste 20 ani în implementarea programului educațional de antreprenoriat Compania în diferite țări europene/sisteme educaționale. Proiectul vizează îmbunătățirea curriculumului VET în sistemul de învățământ secundar, prin integrarea educației antreprenoriale în învățământul dual. Datorită activităților practice/de ucenicie, programul le permite elevilor să-și evalueze și să-și îmbunătățească în mod continuu competențele antreprenoriale și tehnice dobândite și să înțeleagă beneficiile antreprenoriatului mic în raport cu practicarea unor meserii.

Peste 5.000 de elevi vor avea oportunitatea să învețe despre antreprenori și antreprenoriat, profesii liberale, antreprenoriatul mic corelat cu meserii și servicii, dezvoltând abilități precum lucrul în echipă, analiza datelor, spiritul de inițiativă, asumarea responsabilităților, identificarea soluțiilor pentru problemele apărute, observarea nevoilor curente din comunitate și mediul economic. Ei vor înțelege mai bine cerințele pieței muncii și vor putea trece mai ușor de la școală la un loc de muncă sau la o activitate independentă legată de meseria pentru care s-au pregătit în școală.

Săptămâna aceasta, la Colegiul Economic F.S. Nitti din Timișoara, are loc instruirea a peste 20 de profesori care predau discipline economice sau alte arii curriculare în cele trei țări participante la program: Serbia, Slovenia și România.
Aceștia își vor dezvolta competențele de formatori necesare pentru predarea educației antreprenoriale legate de meserii și diferite specializări. Alți 60 de profesori din țară vor participa ulterior la webinarii cu un conținut similar.

Programul va contribui la crearea de locuri de muncă în comunitățile implicate, la scăderea numărului de șomeri pe termen lung și la creșterea numărului de inițiative de antreprenoriat mic, corelat meseriilor și nevoilor comunităților locale.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie