Elevii vor putea studia gratuit programe noi de educație antreprenorială, economică și de orientare profesională

Elevii vor putea studia gratuit programe noi de educație antreprenorială, economică și de orientare profesională

Programele educaționale Junior Achievement pentru anul 2015-2016 sunt disponibile într-o nouă formă, adaptată la nevoile elevilor și cadrelor didactice

Elevii și profesorii vor primi gratuit manuale și materiale didactice
 
După zece ani de implementare a programelor sale internaționale în școlile din România, pentru anul școlar 2015-2016 Junior Achievement vine cu o ofertă nouă, completă, adaptată la cerințele sistemului educațional și pieței din România și din Europa.

Elevii de școală primară, gimnaziu și liceu vor putea urma anul viitor într-o nouă ediție și cu conținuturi didactice structurate de la clasa 1 la a 12-a programele de educație antreprenorială, economică și de orientare profesională cu ajutorul unor manuale moderne, oferite gratuit de organizația Junior Achievement România. Ei vor putea studia sub formă de opțional discipline precum dezvoltarea abilităților pentru viață, educație financiară, antreprenorială, economică și pentru orientare profesională.

Adaptate pentru fiecare nivel de studiu, astfel de materii îi ajută pe elevii din clasele 0-12 să-și dezvolte abilitățile de viață, folosind o varietate de activități practice, precum  jocuri, scenarii, jocuri de rol, dezbateri, lucru în echipă și chiar mici proiecte de afaceri. Elevii se familiarizează cu realitatea economică, experimentează diverse situații similare cu cele din viața reală, învață să ia decizii raționale și să se comporte responsabil față de oamenii din jurul lor și față de mediul înconjurător. Ei beneficiază de sesiuni de webinarii și de mentorat de la profesioniști din sectorul de business și au acces la burse și competiții la nivel național și european.

”Implementez programele JA de câțiva ani și asta pentru ca am înțeles rolul pe care îl joacă acestea în formarea tinerelor generații. Nu doar ca le furnizează o cultură economică, însă le dă posibilitatea de a se vedea pe ei înșiși parte a vieții sociale și economice. Elevii descoperă importanța deciziilor pe care le iau, învață să-și exprime propriile opinii și devin mai conștienți de lumea în care trăiesc”, crede învățătoarea Nadia Alina Năstasă de la Școala gimnazială Pâncești (județul Neamț).

Pregătire pentru viață
Fie că sunt pasionați de informatică, talentați la literatură sau că vor să urmeze o carieră în sport sau în inginerie, elevii pot urma opționale de educație economică care îi ajută să înțeleagă cum funcționează societatea și ce legătură există între ea și profesia pe care și-au ales-o.

Programele JA sunt realizate după o metodologie dezvoltată la nivel internațional și adaptate la nivelul de studiu, programa școlară și realitatea de pe piața muncii din România. Manualele și materialele didactice sunt revizuite și actualizate periodic și ajung gratuit pe băncile elevilor datorită susținerii financiare din partea comunității de afaceri din România. Componentele esențiale ale programelor JA sunt activitățile aplicate, de tip learning by doing și prezența consultanților voluntari din mediul de business la clasă. Aceștia sunt profesioniști dintr-o varietate de domenii care împărtășesc elevilor din experiența lor personală și profesională.

Programele sunt implementate în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, iar manualele și materialele didactice sunt oferite gratuit elevilor și profesorilor, având prioritate clasele care optează pentru forma de implementare ”Curriculum la Decizia Școlii” (CDS). Pentru anul 2015-2016 locurile în programele JA sunt limitate și se ocupă în ordinea înscrierii. Informații despre procesul de înscriere sunt disponibile aici.

Persoană de contact:
Alice Duțu, Manager de proiect Junior Achievement România
E-mail: alice.dutu [@] jaromania.org
Telefon: +40 730 330 880
+40 730 330 880
 
Distribuiti:

articole din aceeasi categorie