HP Life - Oportunități de certificare pentru profesori și elevi


HP Life - Oportunități de certificare pentru profesori și elevi

Cadrele didactice au posibilitatea de a urma cursuri certificate de Finanțe, Marketing, Operațiuni și Comunicare prin intermediul programului HP Learning Initiative for Entrepreneurs.

HP Learning Initiative for Entrepreneurs este programul internațional de formare și dezvoltare a abilităților profesionale, care îi ajută pe profesori, elevi și studenți să se integreze mai bine la locul de muncă și să se orienteze către noi oportunități de carieră.

Ca resursă educațională, HP LIFE poate fi folosit cu succes atât de elevi sau studenți în procesul de învățare, cât și la școală, de către profesori, în completarea orelor de educație economică și antreprenorială sau IT. De asemenea, aveti oportunitatea de a urma impreuna cu elevii un curs de antreprenoriat social, conceput ca modul de pregătire pentru participarea la competiția Social Innovation Relay, care va fi lansată în curând și care îi provoacă pe tineri să dezvolte concepte inovatoare de afaceri pentru a rezolva probleme sociale actuale.


De ce să te înscrii în program?

  • Îți dezvolți noi abilități de IT și îți simplifici viața profesională;
  • Îți formezi propria rețea de profesori care s-au înscris în acest program din întreaga lume;
  • Înveți să îți creezi o imagine puternică sau să-ți faci personal branding;
  • Dacă te-ai gândit să faci o schimbare în carieră, programul îți oferă principiile de bază pentru antreprenoriat;
  • Aduci cea mai mare contribuție la educarea în direcția business și antreprenoriat a elevilor/studenților care se vor lansa în curând pe piața muncii;
  • Vei primi un certificat pentru fiecare modul pe care îl urmezi;
  • Urmezi cursurile în ritmul tău, la orice oră, din orice loc pentru că este ONLINE;
  • Este GRATUIT!

Detalii pe pagina proiectului.


Nu te-ai convins?

Află povestea unuia dintre cei 250.000 de participanți. Privește testimonialele și curajul lor te va inspira!

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie