70 de elevi din România participă la Sustainability Challenge 2022


70 de elevi din România participă la Sustainability Challenge 2022

Sustainability Challenge, derulată în perioada 16 septembrie-17 decembrie 2022, este organizată de Junior Achievement cu sprijinul companiilor Johnson & Johnson și Arcadis și se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani.

70 de elevi din România iau parte anul acesta la Sustainability Challenge, o competiție europeană online, în care participanții lucrează individual sau în echipe pentru a identifica soluții necesare rezolvării unor probleme din societate. Pentru aceasta, fiecare echipă participantă poate opta pentru una dintre următoarele teme:

  • CREAȚIE/MAKE – Proiectați un obiect (gadget, aparat de uz casnic, mobilier etc.) care este realizat în întregime din materiale reciclate și/sau deșeuri menajere.
  • INOVARE/INNOVATE – Identificați și dezvoltați o soluție (concept, bun, serviciu, aplicație etc.) care să contribuie la rezolvarea unei probleme presante (mari) cu care se confruntă planeta noastră în prezent.

Criteriile de jurizare pentru fiecare temă de lucru sunt disponibile aici, iar detalii despre competiție se găsesc aici.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie