Prin proiectul Construim meserii, peste 1.500 de elevi se pregătesc pentru viitorul profesional


Prin proiectul Construim meserii, peste 1.500 de elevi se pregătesc pentru viitorul profesional

Proiectul „Construim meserii”, lansat în anul 2022 în parteneriat cu Carmeuse, cu scopul de a încuraja interesul tinerilor pentru viitorul profesional, este în plină desfășurare și peste 1.500 de elevi din clasele IX-XIII:

  • au acces gratuit la resurse educaționale pe platforma JA Inspire™.
  • participă la activități la clasă și webinare susținute de consultanți voluntari ai companiei partenere.

Până în acest moment, la cele 5 activități deja derulate de 8 voluntari, elevii au avut ocazia să afle exemple inspirate de experiența lor profesională și să discute cu aceștia pe teme precum orientarea în carieră, modalități de dobândire a unor abilități specifice, sau cum își pot pune în evidență competențele în cadrul unui interviu de angajare. Activitățile vor continua până la finalul anului școlar.

Webinarul de astăzi a fost foarte interesant și totodată foarte important pentru tinerii de pretutindeni deoarece am aflat informații noi, ajutătoare care ne-au răspuns la unele întrebări pe care ni le puneam fiecare dintre noi. Am învățat cum să ne pregătim pentru viitorul nostru profesional și am primit sfaturi excelente legate de carieră. Discuția a fost una amplă și lejeră, fără informații fără rost. Durata prezentării a fost perfectă, într-o manieră unde nu am avut timp să obosim sau să ne "zboare" gândul, a fost înde-ajuns. Consider că webinarul a fost un succes, iar elevii pot învăța să facă alegerile bune pentru un viitor cât mai bun. - Profesor Liceul Tehnologic Energetic Elie Radu Ploiești.

Informațiile prezentate au fost foarte interesante deoarece am învățat lucruri noi despre prezentarea la un interviu și am reîmprospătat cunoștințele despre ce trebuie să conțină un CV. Vă mulțumim pentru activitate! - Elev Colegiul Tehnic Căi Ferate Unirea Pașcani.

Pentru detalii despre proiect, accesați https://old.jaromania.org/proiecte/construim-meserii.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie