JA Worldwide nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace 2022!


JA Worldwide nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace 2022!

JA Worldwide a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace 2022! Este o onoare deosebită pentru întreaga rețea Junior Achievement (JA) și o încununare a tuturor eforturilor membrilor acesteia.

Nominalizarea vine ca o recunoaștere a impactului pe care JA îl are la nivel global, a succesului în a crea oportunități economice tuturor tinerilor, indiferent de mediul din care provin, și a capacității noastre de a găsi unitate în diversitate. Secole de-a rândul, șomajul și sărăcia au dus la instabilitate politică, violență și război. Oferind educație economică tinerilor de pe toate continentele (chiar și pe timp de pandemie), JA a devenit o susținătoare a stabilității, a păcii.

Mulțumim tuturor membrilor executivi, echipelor și voluntarilor, profesorilor și tinerilor, pentru credința lor neclintită că lucrând împreună pot schimba mentalități și mersul generațiilor.

Nominalizările la premiile Nobel se fac doar de către șefi de stat, câțiva oficiali aleși, profesori universitari în anumite domenii, laureați ai premiului Nobel și alte câteva persoane notabile. Câștigătorii desemnați până acum de Comitetul Nobel au fost în special persoane și mai puțin organizații, cu excepția câtorva exemple demne de menționat, cum ar fi cel al unui alt ONG aflat în top 10 NGO Advisor, Médecins sans Frontières (Medici fără frontiere), care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1999, sau UNICEF, o organizație dedicată de asemenea tinerilor, care a câștigat acest premiu în 1965, după mai multe nominalizări anterioare.

Premiului Nobel se obține la timpul potrivit și nu este ceva neobișnuit să fii nominalizat timp de mai mulți ani înainte de a deveni laureat. Multe organizații au fost propuse de mai multe ori înainte de a fi alese câștigătoare, iar pentru JA Worldwide, această desemnare reprezintă începutul unei călătorii.

„Pacea este posibilă numai atunci când tinerii, indiferent de țară sau regiune, au o educație economică. JA Worldwide este onorată să primească această nominalizare, iar efortul nostru de a-i sprijini pe tineri să dobândească abilitățile și mentalitatea necesare pentru a crea comunități înfloritoare va continua. Cea mai mare speranță privind rezolvarea celor mai complexe probleme ale lumii o avem în tinerii de astăzi, care vor fi liderii de mâine“, a declarat Asheesh Advani, CEO JA Worldwide.

Deși toate celelalte premii Nobel se decernează în Suedia, Premiul Nobel pentru Pace este ales de Comitetul Nobel norvegian, asistat de Institutul Nobel din Norvegia, în calitate de secretariat. La aflarea acestei vești, Grete Nykkelmo, CEO JA Norvegia (Ungt Entreprenørskap), a declarat: „Suntem bucuroși că am contribuit și noi la această recunoaștere, în calitate de membri mândri ai rețelei JA Worldwide. Combinația unică de antreprenoriat, formare financiară și pregătire pentru carieră ne permite să avem un impact deosebit asupra oamenilor, comunităților și societății. Pacea există atunci când tinerii au oportunități economice și suntem onorați că JA a fost nominalizată alături de ceilalți candidați care depun eforturi pentru o lume mai pașnică“.

Ne bucurăm de privilegiul de a fi parte a rețelei JA Worldwide și de a putea aduce tinerilor din România aceste programe atât de utile pentru viitorul tinerei generații.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie