Nestlé România și Junior Achievement continuă proiectul “Succesul tău profesional” cu trei webinarii pentru studenți și liceeni


Nestlé România și Junior Achievement continuă proiectul  “Succesul tău profesional” cu trei webinarii pentru studenți și liceeni

București, 8 mai 2023. Junior Achievement România, în parteneriat cu Nestlé România, au încheiat o nouă etapă în programul de dezvoltare profesională “Succesul tău profesional” prin care oferă sugestii și modele inspiraționale de pregătire și progres în carieră elevilor și studenților.

Astfel, numai în luna aprilie, 1.607 de elevi de liceu și 283 de studenți de la profiluri tehnic, economic, și industrie alimentară, din 36 de orașe în total, au participat la un număr de trei întâlniri online cu cinci voluntari Nestlé România în cursul cărora au discutat despre ceea alegerile necesare pentru a prefigura o carieră profesională de succes.

Tema webinariilor susținute de voluntarii Nestlé a fost „Cum să ai o carieră de succes” și a inclus referiri la modul în care cei cinci colegi din companie și-au ales specialitățile de studiu, ce au făcut pentru a se diferenția și cum au început să lucreze, ce experiențe profesionale au adunat și cum au promovat de-a lungul anilor.

„Comunicarea și PR-ul reprezintă componente cheie care modelează imaginea și reputația fiecăruia dintre noi, reușind astfel să ne pregătească pentru câmpul muncii. Sunt recunoscătoare că am putut să împărtășesc din experiența mea acestor tineri ambițioși”, spune Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager.

„Atât eu, cât și studenții considerăm că sesiunea a fost utilă și interesantă, au fost prezentate lucrurile într-un mod sincer și practic, realizând-se asocieri între hobby-uri și job”Profesor Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava.

„Mi-au plăcut exemplele personale ale speaker-ilor și faptul că au propus moduri de a rezolva anumite probleme pe care le poți avea când aplici la un job, cum ar fi lipsa de experiență de la un job. Mi-a dat curaj să mai încerc”Studentă, Universitatea Dragan din Lugoj.

„Mi-a plăcut faptul că persoanele prezentate în cadrul acestui webinar au fost cu adevărat niște profesioniști și ne-au putut împărtăși experiența lor de pe parcursul progresului lor. Am învățat multe lucruri interesante de la ei!”Elev, Colegiul Național Vasile Lucaciu, Baia Mare.

„Mi-au plăcut poveștile oamenilor care au povestit despre carieră. Mi-au fost date sfaturi eficiente ce mă vor ajuta să mă orientez în carieră după terminarea studiilor” - Elev, Colegiul Național Elena Cuza, București.

„Impresionante informații și experiența profesională; ne-am bucurat de sfaturile echilibrate, de entuziasmul și deschiderea cu care doamna nutriționist ne-a împărtășit din experiența sa. Mulțumim!” - Profesor, Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu, București.

Parteneriatul cu Junior Achievement este deja la al patrulea an și se încadrează în inițiativa globală de tineret „Nestlé Needs YOUth”, prin care Nestlé dorește să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie