Sesiunile online Tinerii întreabă, profesioniștii răspund, ediția 2021, conectează elevi și studenți cu reprezentanți din mediul de afaceri


Sesiunile online Tinerii întreabă, profesioniștii răspund, ediția 2021,  conectează elevi și studenți cu reprezentanți din mediul de afaceri

Peste 70 de tineri, din programele Junior Achievement și Incubatorul JA BizzFactory, au participat la o nouă sesiune online interactivă de dezbatere Tinerii întreabă, profesioniștii răspund, organizată de Junior Achievement România, în colaborare cu AmCham România.

Sesiunea a adus împreună, în mediul online, elevi, studenți, profesori și profesioniști din mediul de afaceri, reprezentanți din cadrul grupului de lucru AmCham Piețe de capital și servicii financiare.

Reprezentanții invitați la dezbatere – Ciprian Lăduncă (LCL Grup), Irina Constantinescu (The Spinoff.eu), Daniel Dumitrescu (Innovix), Mihai Coca-Cozma (MCC Advanced Vision), Diana E. Ispas (Bondoc și Asociații) – au răspuns la întrebările tinerilor legate de temele Paradigma: angajat sau start-up; Incubare și accelerare start-up-uri; Surse tradiționale și alternative de finanțare a afacerilor, și le-au dat sfaturi pe care elevii și studenții le pot aplica în viitor pentru propriile idei de afaceri din diferite domenii.

Programele de educație antreprenorială și financiară ocupă un loc deosebit de important în cadrul oportunităților oferite gratuit tinerilor de Junior Achievement România în fiecare an școlar/academic, dar și în topul temelor preferate de elevi și studenți, ținând cont de activitățile în care se implică și de domeniile de interes pentru o viitoare profesie.

„Programele Junior Achievement sunt recunoscute pentru faptul că atrag tineri foarte ambițioși și de calitate! Interesul studenților din acest program de a demara un business sustenabil îmi dă încredere că România va fi schimbată în bine de noua generație! Alături de Echipa Amcham, îi felicit pe toți cei implicați în program și le doresc mult succes!” – Ciprian Lăduncă, Managing Partner, LCL Grup

„Sunt onorat de invitația transmisă de către Junior Achievement de a participa, alături de colegii de la AmCham la evenimentul Tinerii întreabă, profesioniștii răspund. În calitate de reprezentant InnovX BCR, am fost încântat să văd numeroși tineri ambițioși, cu spirit antreprenorial având potențial de a deveni următorii unicorni ai României. Îi aștept cu drag să aplice în cadrul programelor noastre de voluntariat unde vor putea fi selectați de către Alumni InnovX să lucreze și să trăiască pe pielea lor viața de startup.” – Daniel Dumitrescu, Chief Innovation Officer, Innovix

„Am fost încântată de invitația de a împărtăși către tineri în cadrul evenimentului Tinerii întreabă, profesioniștii răspund experiența personală, precum și oportunitățile oferite de Programul de Incubare Start-Up Studio by factory, o inițiativă Raiffeisen Bank în parteneriat cu The Spinoff. Cu siguranță evenimentele de acest gen îi ajută pe tineri să capete încredere și, având la bază informații și experiențe de la profesioniști, vor fi cu un pas mai aproape de a deveni antreprenori de succes.” – Irina Constantinescu, Program Manager, The Spinoff.eu

„Am participat, în calitate de partener al LCL Grup, cu deosebit interes la sesiunea organizată de Junior Achievement, deoarece mi-am dorit sa împărtășesc, tinerilor deosebiți care au fost prezenți, din experiența mea de peste douăzeci de ani petrecuți în instituții financiare. Împreună cu echipa AmCham, cred că i-am convins pe tinerii din ziua de azi că au la dispoziție absolut toate mijloacele de suport pentru a-și lansa cu succes un start-up astfel încât să nu plece la drum singuri și să apeleze la ajutorul celor mai buni specialiști din domeniu.” – Mihai Coca-Cozma, Managing Partner, MCC Advanced Vision

„A fost o plăcere să particip la evenimentul Tinerii întreabă, profesioniștii răspund, organizat de Junior Achievement cu sprijinul AmCham. Am fost impresionată de numărul mare de participanți, deschiderea și entuziasmul lor către toate aspectele, inclusiv juridice, care vizează deschiderea unei afaceri. Sunt convinsă că menținerea unui spirit curios și curajos îi va ajuta să înțeleagă și să depășească cu succes toate provocările financiare, juridice sau de alta natură inerente dezvoltării unui business.” – Diana E. Ispas, Partener, Bondoc și Asociații

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie