Proiectul WiSTEM2D, o inițiativă educațională cu impact asupra pregătirii elevilor pentru viitor
Peste 9.000 de elevi și profesori din toată țara participă, în acest an școlar, la cea de-a patra ediție a proiectului WiSTEM²D, implementat de Johnson & Johnson și Junior Achievement România.
Prin activități interdisciplinare, metode de învățare de tip learning by doing și prin implicarea voluntarilor Johnson & Johnson, elevii participanți la proiect acumulează noțiuni noi și își dezvoltă spritul practic, elemente care contribuie la pregătirea lor teoretică și pentru situații concrete de viață.
Activitățile din proiect îi ajută pe elevi să exerseze și să deprindă abilități precum lucrul în echipă, gândirea logică și creativă, capacitatea de analiză și sinteză, iar lucrul cu voluntarii le permite să înțeleagă mai bine importanța și complexitatea profesiilor STEM.
Educația în Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică, Manufactură și Design (STEM²D) pune accent pe pregătirea generațiilor viitoare pentru a avea succes în cariera lor. Astfel, proiectul WiSTEM²D are rolul de a spori interesul tinerilor, încă de pe băncile școlii, pentru studierea și aprofundarea disciplinelor STEM²D și încurajarea lor spre a urma cariere în aceste domenii.
Detalii despre proiect la https://old.jaromania.org/proiecte/wistem2d.